Clinceni! Clinceni! Clinceni!

1 iunie 2015

După mulţi ani de aşteptare, renunţări şi amânări… Iată-mă, în sfârşit, aterizând cu eleganţă pe gazonul aerodromului de la Clinceni. Fără scârţâit de frâne în parcare şi cu zâmbetul pe buze, privind un cer cum nu se poate mai potrivit pentru un show aerian de excepţie.

Şi asta după ce comisesem deja o gafă pentru care mă mir şi acum că Nemo m-a iertat de vreo câteva după ceafă. Cred că, dacă nu  ar fi existat pericolul de a-mi deregla prea tare obiectivele, ceea ce ar fi dus la fotografii neclare, lipsa timpului nu l-ar fi împiedicat…

Dacă mi se părea imposibil de ajuns acolo din Ploieşti, din Bucureşti e mai simplu decât un „hapciu”, cu maşina proprie!… Ultima curbă şi hangarul celor de la TNT răsare din iarbă. În sfârşit păşesc  în… „drop zone”! Mă opresc pentru câteva secunde pentru a admira locul în care se împlinesc, dacă nu toate, unele vise, sigur.

Ultrauşoarele sunt deja în aer, zmeele nu se lasă mai prejos.

Ultrauşoarele sunt deja în aer, zmeele nu se lasă mai prejos.

DSC01503

Şi este primul spectacol aerian de la Clinceni de la care am reuşit să nu lipsesc! Ura!

Ura! Striga şi camera foto, fericită că are atâtea de fotografiat.

 Lume multă, chipuri zâmbitoare, copii ridicând zmee ale căror fire se împleteau de picioare…Citeşte mai departe >>>.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s