In memoriam Elena Ţipa

O MÂNĂ DE CUVINTE

Povestea mea e scurtă.

Copil fiind, ca orice copil, probabil, nu ratam nici o trecere a circului (oricare ar fi fost el) prin oraş. Plângeam trei zile pentru a obţine învoire şi mă înfiinţam la coada din faţa cortului imens, promisiune a unei alte lumi. Crescând, mă abăteam din drum, cu sau fără învoire, pentru a căsca gura la animalele din menajerie. Îmi plăcea să privesc totul din spatele cortinei, înainte de a-mi ocupa locul în public. Astfel, spectacolul nu mai era doar un joc stralucitor, ci rezultatul unor ore bune de antrenament, efort, poate chiar şi momente de enervare pe care le prindeam din zbor, în trecerea mea de la o cuşcă la alta. Cunoşteam puţin fiecare suflet ce, sub acel strat sclipitor, respira pentru a ne înveseli preţ de o reprezentaţie.

Nu ştiam nume, iar numărul preferat era cel de acrobaţie la înalţime. Luam totul ca pe un…

Vezi articol original 778 de cuvinte mai mult

Anunțuri